A fost dat START înregistrărilor pentru Chișinău International Marathon 2022

Pe 24-25 septembrie, 2022 se va desfășura Chisinau International Marathon, iar începând cu 1 noiembrie doritorii de a participa la Chisinau International Marathon pot prinde cele mai mici prețuri la curse de alergat.

În acest an, din cauza restricțiilor impuse de  Comisia Excepțională în Sănătate Publică, mulți doritori și amatori ai sportului nu au reușit să se înregistreze și să participe la maraton, de aceea înregistrarea la maratonul 2022 se deschide mai devreme. Cei care doresc să se înscrie la cea mai mare competiție de alergare din țară, acum o pot face primii. 

Deocamdată nu cunoaștem care vor fi recomandările pentru desfășurarea evenimentelor pentru anul 2022, însă toate detaliile și actualizările vor fi plasate pe sporter.md

Menționăm că în 2016, Maratonul Internaţional din Chişinău a primit statutul oficial AIMS devenind membru al Asociației Internaționale de Maratoane și Curselor de Distanță. AIMS este o asociație internaționale de maratoane și curse de distanță care reunește peste 400 de maratoane și curse din 120 de țări, iar Republica Moldova a devenit cea de-a 121 țară.

Pentru a vă înregistra accesați site-ul Sporter.md 

sursă:sporter.md
0