Cum să asamblezi puzzle-urile rapid și corect? Sfaturile experților

Asamblarea puzzle-urilor este o activitate care îmbină utilul cu plăcutul. Iar dacă procesul de asamblare este rapid și fără probleme, este mult mai plăcut. Pentru aceasta este nevoie de experiență și mai trebuie învățate niște trucuri, care, în scurt timp, vă vor ajuta să asamblați puzzle-uri de orice complexitate.

Din start, ar trebui să stabiliți cât timp sunteți gata să petreceți, asamblând puzzle-ul. Doar astfel veți putea să vă apreciați cu adevărat abilitățile. Alegeți o imagine care vă place și încercați să ne urmați sfaturile:

Pregătiți-vă „zona de lucru”, adică un loc în care vă va fi comod să asamblați puzzle-ul. Alegeți o suprafață netedă și tare, cum ar fi o masă. Asigurați-vă că toate piesele încap bine pe această suprafață. Scoateți piesele din cutie și puneți-le pe suprafața de lucru cu fața în sus.

Sortați toate fragmentele. Cel mai bine este să le sortați în funcție de niște trăsături similare: textură, culoare și tipul imaginii. Astfel vă va fi mai ușor să planificați etapele asamblării. Pentru a nu crea dezordine pe suprafața de lucru, puteți depozita piesele în pungi sau cutii de plastic. În acest fel, fragmentele vor fi păstrate grămadă și nu se vor pierde în timpul asamblării. După ce ați terminat de sortat toate fragmentele puzzle-ului, puteți începe să asamblați.

Utilizați cele mai eficiente metode de asamblare. Cel mai simplu mod este să începeți cu crearea cadrului. După aceea, colectați piesele care sunt unice și care se deosebesc prin culoare și textură. Piesele pot fi combinate după imaginea-model, după configurația piesei și prin metoda selectării. Combinarea după imaginea-model vă va ajuta să găsiți piesele cu un model caracteristic și să le asamblați separat. Combinarea după configurație are sens atunci când începe să prindă formă o anumită imagine și deja este clar ce fragmente lipsesc. Iar atunci când aveți un număr mare de piese de aceeași culoare, vă va ajuta metoda selectării. Cu timpul, veți obține mai multă experiența și atunci veți putea găsi rapid piesa potrivită fără a “răscoli” toate fragmentele.

Dacă vă plac puzzle-urile și doriți să vă încercați puterile, vă așteptăm la cel de-al șaptelea Campionat al Moldovei de asamblare a puzzle-urilor la viteză — Puzzle Day by Castorland 2020. Competiția va avea loc pe 21 martie la centrul Tekwill. Pentru a vă înregistra și a afla mai multe detalii, accesați site-ul oficial al evenimentului: puzzleday.md.

sursă:puzzleday.md
0
Top evenimente