Campionatul Puzzle Day by Castorland 2020 a fost amânat

După înregistrarea oficială în Moldova a unui caz de infecție cu coronavirus de tip nou (COVID-19), autoritățile au interzis organizarea evenimentelor publice de orice fel – competiții sportive, festivaluri, expoziții. În acest sens, cea de-a șaptea ediție a Campionatului de asamblare a puzzle-urilor la viteză, Puzzle Day by Castorland 2020, a fost amânată. Noua dată va fi anunțată în curând. Această măsură este necesară pentru a preveni răspândirea virusului și pentru a proteja siguranța cetățenilor. 

Vă rugăm să nu intrați în panică și să urmați instrucțiunile Ministerului Sănătății cu privire la prevenirea infecției cu coronavirus.

— Spălați-vă cât mai des pe mâini cu săpun și dezinfectați suprafețele (mese, mânere, scaune și gadgeturi).

— Respectați distanța și eticheta. Păstrați cel puțin 1 metru distanță de la persoanele care tușesc sau strănută. Când tușiți și strănutați, acoperiți-vă gura sau nasul cu cotul sau un șervețel. Aruncați imediat șervețelul folosit.

— Evitați să atingeți nasul, ochii, gura cu mâinile.

— Nu purtați mască dacă nu aveți simptome de boală. Măștile medicale pot provoca infecții la persoanele sănătoase. Dacă totuși decideți să purtați o mască, schimbați-o la fiecare 2 ore.

— Dacă aveți simptome de boală (febră, tuse, slăbiciune, respirație grea), adresați-vă imediat medicului.

— Dacă ați revenit recent din țările declarate drept zone de risc (de exemplu, Italia, Franța, Germania), anunțați medicul și respectați recomandările de carantină.

sursă:puzzleday.md
0
Top evenimente