Pasiunea pentru sport i-a adus unui băiat peste 20.000 abonați pe TikTok

Gaius Nicanor are doar 14 ani și are deja peste 20 de mii de abonați pe TikTok. Și-a câștigat popularitatea datorită videoclipurilor și duetelor sale sportive, pe care a început să le filmeze acum un an.

„Am creat acest profil într-o glumă. Nu credeam că va deveni popular. Am postat primul videoclip, care a avut 600 de vizualizări. Și am decis să postez încă un videoclip, care a avut 12.000 de vizualizări. Scopul canalului meu de pe TikTok este să-i motivez pe tineri să facă sport. Nu contează unde ești sau ce fel de sport faci, este important să-l practici cât mai mult posibil”, spune adolescentul.

Pandemia l-a determinat pe adolescent să se ocupe de sport – anume în acea perioadă a căpătat o atitudine serioasă față de sport. Astfel, a început să se antreneze acasă, privind videoclipuri de pe YouTube, în special programul lui Chris Heria.

„Sportul m-a schimbat foarte mult, m-a făcut mai puternic. Am mai multă încredere în mine. Când fac sport, mă simt mult mai bine, mai puternic, mai voios”, spune Nicanor. El își îndeamnă colegii să lucreze în fiecare zi la atingerea scopurilor și să nu renunțe niciodată, să creadă în forțele proprii.

Orice adolescent cu vârsta cuprinsă între 10 și 18 ani poate căpăta încredere în sine și poate obține un premiu. Pentru aceasta este nevoie să participați la concursul desfășurat de TeenZ. Câștigătorii concursului vor primi un certificat de la Puma în valoare de 800 de lei. Pentru a afla condițiile concursului, accesați link-ul.

sursă:sporter.md
0