Sporter îi urează ”La Mulți Ani” lui Vitalie Gheorghiță!

Astăzi, 21 februarie, este ziua de naștere a unuia dintre cei mai buni atleți, pe care i-a cunoscut sportul moldovenesc. Astăzi s-a născut câștigătorul a numeroase maratoane și antrenorul clubului Sporter Run, Vitalie Gheorghiță!

Vitalie este un atlet de succes și un exemplu demn de urmat. Spunem acest lucru nu doar pentru că este câștigătorul primului și al celui de-al doilea Maraton Internațional Chișinău, a multor altor maratoane internaționale și a curselor de alergare de tot felul, dar și pentru că a ales să-și susțină elevii din cadrul clubului de alergare Sporter și să-i ajute să obțină un loc de frunte la diverse întreceri. În afară de acest fapt, Vitalie Gheorghița mai este și un pacemaker neobosit, care aleargă mereu alături de discipolii săi la multe competiții.

Mai mult decât atât, în anul 2017, meritele lui Vitalie au fost recunoscute la nivel guvernamental. Conform deciziei președintelui Parlamentului, Vitalie Gheorghiță a primit Diploma Parlamentului Republicii Moldova de categoria I, pentru contribuția sa la dezvoltarea sportului.

Echipa Sporter vine cu cele mai sincere felicitări și urări de bine pentru omagiatul nostru! Îi dorim din ce în ce mai multe victorii în tot ceea ce face acum sau va face în viitor! Să rămâi mereu la fel de încrezător în propriile forțe și să ai puteri să urci încă multe podiumuri de onoare! Noi, în schimb, suntem siguri că în viitor te așteaptă o mulțime de noi competiții, naționale și internaționale, la care vei participa și vei fi primul! Îți dorim multă fericire și succes! 

La mulți ani, Vitalie!

Cu drag, echipa Sporter

sursă:sporter.md
0